Sturionii – pericolul de dispariție crește

Sturionii

SturioniiȘtim cu toții faptul că în ultimii ani, populația de sturion din Dunăre a scăzut din ce în ce mai mult. De asemenea, sturionul face parte din speciile ocrotite cât de cât iar astăzi, este pe cale de dispariție. Ultimii 30  de ani nu au fost prea prietenoși cu această specie de pește, în ciuda faptului că la nivel mondial, capturile au scăzut cu 99%. Sunt niște cifre scoase la iveală de WWF prin intermediul raportului numit Salvând Sturionii

Sturionii sunt pești mai bătrâni de cât noi oamenii, datează din vremea dinozaurilor iar astăzi sunt pe cale de dispariție. Dacă vă întrebați care sunt cauzele pentru care sturionii sunt amenințați cu extincția, ei bine discutăm despre lucruri destul de generale precum pescuitul excesiv, barajele instalate pe Dunăre, navigația tot mai intensă, poluarea, încălzirea globală, etc. Proiectul celor de la WWF prevede 4 măsuri urgente pentru a rezolva problema sturionilor, după cum urmează:

  • combaterea pescuitului excesiv
  • identificarea și protejarea habitatelor-cheie
  • conservarea stocurilor
  • informarea oamenilor cu privire la valoarea culturală

„Acum este momentul să luăm măsuri urgente pentru a inversa această tendință. O abordare de conservare concertată la nivel mondial poate ajuta ca acești giganți arhaici ai apelor să rămână o sursă de mândrie și un mijloc de dezvoltare în următoarele secole”, a declarat Deon Nel, director conservare WWF.

Evident, România este în topul țărilor exportatoare de caviar din lume, însă problema sturionilor a început să fie una de-a dreptul gravă din cauza barajului Porțile de Fier, construit în urmă cu peste 30 de ani. La kilometrul 836 al Dunării, sturionii s-au lovit de betoane și astfel zonele de reproducere au fost distruse aproape în totalitate în această zonă.

„Refacerea continuității longitudinale a marilor fluvii și păstrarea celei deja existente ar trebui să constituie o preocupare permanentă în următorii ani dacă ne dorim ca sturionii să mai aibă o șansă. Viitoarele proiecte de dezvoltare a infrastructurii în lungul râurilor trebuie să țină cont de nevoia acestor specii și nu numai, de a ajunge la zonele unde își depun icrele, se hrănesc sau iernează. Pentru că, degeaba rezolvăm problema pescuitului excesiv dacă nu vor exista generații noi care să asigure supraviețuirea sturionilor pe termen lung”, a declarat Cristina Munteanu, Manager proiecte ape dulci, WWF-România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.