Avem nevoie de baterii externe?

Ma refer la acele baterii folosite pentru incarcarea dispozitivelor mobile atunci cand nu suntem in apropierea unei surse de curent electric(prize). Mereu mi-am pus intrebarea asta, daca merita cumparate aceste baterii externe sau nu? De cand ma stiu, am avut o problema cu telefoanele mobile, nu am avut niciodata unul la care sa ma tina bateria. Primul meu telefon nou pe care l-am cumparat din magazin a fost un Motorola… Maxim 2 zile ma tinea bateria la el desi era nou… Apoi, a urmat un Sony Ericsson K550i ce iar la fel, nu trecea de 3 zile bateria desi nu il butonam excesiv. Astazi, am un Samsung Galaxy Grand Neo pe care sunt nevoit sa il incarc din 2 in 2 zile. Acesta din urma, este singurul de care nu sunt surprins ca nu ma tine bateria la el. Ecranul de 5 inch consuma curent, este dual sim si are doua antene, primeste si trimite semnal de doua ori mai mult si asta simultan, nu penduleaza intre cele doua retele de telefonie diferite. Daca mai pun la socoteala si faptul ca mereu sta conectat prin 3G atunci cand sunt plecat de casa, ori la WIFI daca sunt acasa, nu mai are rost sa pun problema bateriei.

Problema bateriei o pun insa de fiecare data cand raman pe intuneric, adica fara baterie la telefon. Cred ca cu totii am avut parte de asemenea episoade, cand dintr-o data constatam ca mai avem 5% baterie si scade vertiginos catre 2 sau chiar 1% dupa un simplu sms primit. Si bineinteles, in acea perioada asteptam si telefoane importante. Aici intra in ecuatie aceste baterii externe ce ne ofera o incarcare de urgenta atunci cand suntem in deplasare. Eu mi-am cumparat una si o tin in masina, pentru orice eventualiutate. Daca ma duc peste tot cu masina e clar ca o sa am si bateria cu mine mereu. Pot spune ca utilitatea ei nu poate fi vazuta de cat de cei care au fost salvati de un astfel de dispozitiv. Cu timpul, cu totii vom avea nevoie de ele, caci dupa cum putem vedea tendinta telefoanelor mobile este aceea de a-si mari consumul de energie, nu de a-l reduce.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.