3 motive să te duci cu autocarul la mare

autocarul

Puține momente ne mai despart de vacanța de vară. Evident, nu e pe ultima sută de metri, dar în curând vor începe să apară ofertele pentru concedii din partea agențiilor de voiaj. Ei bine, odată ce se va da startul, vom începe să visăm în adevăratul sens al cuvântului la mare, relaxare, vacanțe de neuitat. Un aspect foarte important pentru cei care aleg să se ducă la mare la noi se leagă de problema transportului. Deși foarte mulți se plâng de tren sau de mașina personală, puțini sunt cei care aleg să călătorească cu autocare București – Constanța Constanța – București.

Pentru că distanța de la București la Constanța este destul de mică, foarte mulți bucureșteni aleg să se ducă la mare via CFR ori cu mașina personală, lucru care s-a dovedit ineficient an de an. În cele ce urmează o să vă prezentăm 3 motive pentru care ar trebui să mergeți cu autocarul în vacanță pe litoral și să încetați să mai apelați la mijloacele de transport consacrate și enervante.

3 motive să te duci cu autocarul la mare

  1. Ai confort superior. Autocarele au aer condiționat, lucru rar întâlnit în tren. Cei care aleg să se ducă cu mașina dar nu au aer condiționat, se coc precum ouăle în tigaie deși drumul este unul destul de scurt, câteva sute de kilometri.
  2. Nu duci grija mașinii. Să ai grijă de o mașină este destul de dificil și stresant. Dacă pleci la mare, pleci cu gândul să te relaxezi. Dacă ai mașina cu tine și cineva o lovește sau aceasta se defectează pur și simplu, iată cum concediul se transformă în stres și bani dați aiurea.
  3. E mult mai ieftin. Cred că știm cu toții faptul că în acest moment, transportul cu autocarul este cu aproape 40% mai ieftin de cât cel cu trenul, iar dacă mai comparăm și cu mașina personală, chiar ajungem la niște cifre foarte interesante. Dacă alegi și o companie de transport de renume precum Eurolines, o să fie totul în regulă și din punct de vedere al siguranței, pentru că știu că la asta se gândesc mulți când vine vorba de autocar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.