Experți europeni: mediul urban post Ceaușescu este un declin

experti

Nu de mult timp s-a încheiat o confiență pe tema economiei circulare, în cadrul căreia s-au stabilit niște adevăruri pe care parcă le-am fi intuit cu toții din clipa în care ne-am născut: tot ce s-a construit în mediul urban în ultimii 20 de ani e cu mult mai rău decât cel mai rău cartier construit în socialism. E de ajuns să faci o comparație cu criteriile de sustenabilitate din Uniunea Europeană.

Eugen Păunescu a participat la această conferință. El este arhitect din Cluj care nu se ferească să spună lucrurilor pe nume. Acesta susține faptul că epoca lui Ceaușescu a fost foarte ok, însă atunci când s-au construit orașele s-a ținut cont numai de numărul de locuitori, nu și de mașini.

„Infrastructura tehnică era construită înainte de a construi clădirile, nu după sau deloc, ca acum. Se știa câţi oameni trebuie să locuiască acolo, de câte grădiniţe şi magazine comerciale au nevoie şi care este densitatea şi spaţiul verde disponibil. Au greşit însă într-un aspect: au subestimat numărul mașinilor”

Este ceva normal dacă ne gândim mai bine, în ziua de azi există declin și din cauza faptului că tehnologia modernă nu este folosită așa cum trebuie. Avem mult mai multă tehnologie în ziua de azi față de perioada comunistă dar cu toate acestea, nu se construiește nici pe zecime cât se construia pe atunci. Gândiți-vă la cartierele noi și scumpe construite în ultimii ani în care oamenii au nevoie de cizme de cauciuc pentru a ieși la stradă.

Ania Rok, coordonator programe pentru guvernare şi inovare în cadrul secretariatului european din Freiburg (Germania) spune:

„În cartierele socialiste, nu exista poluare vizuală, iar sistemele de transport public funcționau foarte bine. În plus, oamenii foloseau spațiile publice pentru a-şi crește singuri mâncarea sau pentru a se întâlni cu vecinii.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.