Acum un an și două săptămâni, m-am apucat să renovez puțin casa de la țară. Ne-am decis să facem acolo sărbătorile de Paște și am zis că avem timp două săptămâni să renovăm casa.
Bineînțeles că nu aveam timp dar noi am zis totuși că o scoatem la capăt. Ne-am apucat de interior și totul a mers bine până la un anumit punct: rigipsul.
Nu, nu e vorba că nu am știut să îl punem ci despre faptul că am nimerit niște plăci de atât de proastă calitate, încât s-au rupt stând. Da, când le-am dat jos din mașină erau bune, când să le folosim erau rupte.
Voi ați mai pomenit așa ceva? Mie nu mi-a venit să cred.
Evident că toată lumea a râs de pățanie, dar au făcut-o pentru că nu erau în pielea noastră. Cam mare paguba. Eu unul nu am mai pomenit plăci de rigips care să se rupă stând, probabil au plesnit de supărare că le-am cumpărat și că le-am dus în vârf de munte.
Mai în glumă, mai în serios, nu puteam să mă duc înapoi la acel magazin nici să le schimb, căci odată ce le-am descărcat întregi, nu ar fi crezut nimeni că s-au rupt de la Sfântul Duh, nici să cumpăr altele de la ei nu mai aveam curaj. Puteam să pățesc același lucru, din nou. Ceea ce nu este deloc amuzant.
Am început să caut pe net niște plăci de rigips rezistente și am dat o comandă pe emenatwork.ro. De ce? Păi pentru că în Severin nu sunt prea multe magazine din care poți cumpăra așa ceva și sincer vă spun că de atunci nu mai am încredere în calitatea materialelor de construcție din Severin.
Cine știe de câți ani zăceau acele plăci prin depozite și umezeală până să ajungă la mine. Mi-a ajuns comanda de rigips a doua zi direct la țară și totul a fost în regulă.
Evident, aceste plăci nu au mai pocnit de supărare. Nu am terminat treaba și bineînțeles că am făcut Paștele printre cancioace și mistrii dar măcar am reușit să renovez acea casă…
A, și am văzut și plăci de rigips care crapă singure…