Mă uit la calendar și nu-mi vine să cred că suntem deja aproape de jumătatea primei luni de vară. Poate nu mi-am dat seama de venirea verii pentru că nu am avut până acum mai mult de 28 de grade în termometre, însă de săptămâna viitoare s-au anunțat cam 35 la umbră, așa că vara e pe vine și odată cu căldura, eu unul mă pregătesc să decolez către una dintre stațiunile de la malul mării. Am căutat mai de mult oferte litoralul românesc 2016 și am rezervat un sejur.
Care este stațiunea pentru care am optat? Ei bine, am ales ceva pe la Costinești pentru că am prins o ofertă destul de bună ca și preț. În plus, stațiunea aceea mereu mi s-a părut un fel de pol al distracției. Vă dați seama că nu sunt genul de om care să se ducă 7 zile la mare și să dezvolte o rutină de genul: plajă – somn. Eu unul mă plictisesc de moarte la plajă, nu am răbdare, nu mi se pare o activitate productivă chiar dacă bronzul pentru unii poate să fie foarte important.
Pe 17 o să fiu deja înspre mare așa că m-am apucat de acum să fac bagajele. Mă așteaptă o săptămână foarte aglomerată așa că am zis să nu las totul pe ultima sută de metri, nu se știe niciodată ce urgență mai apare și voi fi nevoit să lucrez până în ultima secundă. Eh, oricum nu am cine știe ce haine de împachetat, la 2 perechi de pantaloni și 3 tricouri câte avem noi, băieții, e destul de simplu să-ți faci bagajul. De fapt asta e diferența dintre bărbați și femei. noi ne facem bagajul, ele își fac valiza.
Voi? V-ați apucat să vă faceți bagajele sau încă nu ați luat decizia încotro decolați pentru concediul de anul acesta? Dacă vreți tot la mare la noi, ar cam fi momentul să vă decideți pentru că cele 12 stațiuni încep să devină destul de aglomerate și s-ar putea să aveți o mică mare surpriză în curând: să nu mai găsiți cazare pe nicăieri.