Risipa alimentară este pe cale să fie rezolvată

Risipa alimentară

Risipa alimentarăCred că toată lumea își poate imagina faptul că pe întreg globul se aruncă la tomberon tone, zeci , sute, mii, milioane de tone de alimente pe care nu le consumă nimeni. Acest fenomen se numește risipă alimentară și de când ne știm am încercat să luptăm contra lui, însă fără folos.

Ei bine, în ultimii ani am reușit să avansam destul de mult din punct de vedere al tehnologiei și iată că World Resources Institute a reușit să vină cu o unealtă pentru măsurarea exactă a risipei de alimente.

Este un pas important pentru a stopa fenomenul căci măsurătorile pot identifica exact unde există risipă de alimente și astfel se poate acționa, se poate stabili un plan pentru a combate problema. Acest standard a fost prezentat în cadrul Forumului Global pentru o Creștere Verde, ce s-a ținut în Danemarca. Se lucrează la acest standard de vreo 3 ani de zile, însă abia acum au fost finalizate cercetările iar oamenii de știință speră că în sfârșit se va putea pune capăt risipei de alimente.

Președintele World Resources Institute a afirmat

Nu există niciun motiv pentru care am risipi atât cât risipim. Acum, avem un instrument puternic, care va ajuta guvernele şi afacerile să economisească bani, să protejeze resurse şi să asigure hrană mai multor oameni care au nevoie.”

Și ca să vedeți că risipa este o problemă cât se poate de reală în ziua de azi, din 2009 până în prezent conform unor studii ONU, 33% din totalul alimentelor cumpărate au fost aruncate direct la gunoi. Astfel, au fost cheltuite degeaba aproape 1000 de miliarde de dolari. Dacă facem un calcul, risipa alimentară este responsabilă și pentru încălzirea globală așa că cu cât va fi stopată mai devreme cu atât vor scădea și gazele cu efect de seră, în proporție corespondentă cu 8% din valoarea totală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.