Hipermarketuri încălzite ecologic în România. Există?

Kaufland

KauflandPrimul hipermarket din România încălzit cu căldura generată de vitrinele frigorifice a fost inaugurat în Ferentari și aparține lanțului Kaufland. Chiar ieri a fost inaugurat acest magazin și este o premieră în România. Ei bine, Kaufland nu este la prima „abatere” de acest gen în România, tocmai ce a terminat recent de inaugurat cele 11 stații de încercare din incinta parcărilor magazinelor pentru mașini electrice. Astfel, se poate ajunge cu mașină electrică de la Arad la Constanța fără probleme.

Să revenim la magazinul din Ferentari al celor de la Kaufland. Acesta va fi încălzit pe timp de iarnă cu ajutorul căldurii generate de vitrinele frigorifice din incintă.  Chiar dacă discutăm despre un lanț de magazine nemțesc, produsele românești prezente pe rafturi sunt așa cum spune legea, în proporție de peste 50%. Valer Hancaș, Manager Corporate Affairs & Comunicare, Kaufland România spune:

„Regionalitatea este unul dintre principiile noastre de bază în ceea ce privește portofoliul de produse Kaufland România. Avem o colaborare de lungă durată cu producătorii români, iar traseul scurt de aprovizionare ne ajută să oferim produse mereu proaspete și, mai mult, să contribuim astfel la întărirea economiei locale. De asemenea, susținem producătorii români și prin alte acțiuni, precum cooperativa agricolă „Țara Mea” sau oferind puncte gratuite de desfacere, cum sunt târgurile pe care le organizăm.”

Foarte bună inițiativa celor de la Kaufland și merită de asemenea toate laudele. Cred că este unul dintre puținele lanțuri de magazine venite din străinătate care se implică activ și în ecologie. Dacă aveți drum prin Ferentari în București dați o fugă și vedeți cum merge minunea acolo.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.