I’Velo Urban – cel mai nou proiect verde al capitalei

I’Velo Urban

I’Velo UrbanAm spus de multe ori faptul că în România se derulează prea puține proiecte ecologice sau mai bine zis de promovare a ecologiei. Ei bine, iată că la București a luat naștere I’Velo Urban, unul dintre puținele proiecte verzi ale capitalei. Mai exact, este vorba despre primele stații automate de închiriat biciclete. Dacă până acum era nevoie de un operator  persoană care să se ocupe de închirierea bicicletelor, iată că de acum înainte, există posibilitatea de a închiria fără să mai discuți cu nimeni.

Kaufland, Raiffeisen Bank și Asociația Green Revolution și-au dat mâna pentru a aduce în prim plan acest proiect. I’Velo Urban aduce în prim plan automatizarea serviciului de închiriere biciclete iar la eveniment a participat și  Primarul Capitalei, care a anunțat că vor fi gata în curând 42 de trasee de bicicletă.

„Felicit Green Revolution pentru această inițiativă. Susțin întrutotul, și instituțional și personal, acest tip de proiect care ne educă să fim ecologiști, să fim sportivi, să avem grijă de orașul nostru”, a spus Gabriela Firea.

Primii 100 de utilizatori I’Velo Urban vor primi din partea Kaufland bonuri de cumpărături în valoare de 50 de lei.

„I’Velo Urban este un proiect fresh, modern, contemporan și absolut necesar în acest moment în București, care totuși pare a fi predestinat pentru mersul pe bicicletă”, a spus Katharina Scheidereiter, reprezentantul Kaufland România.

De asemenea, Cristian Sporiş, Vicepreședintele Raiffeisen Bank, susține că investește în reducerea poluării întrucât își dorește să aibă angajați cât mai sănătoși. Bucureștiul este din păcate unul dintre cele mai poluate orașe din România iar Raiffeisen Bank dorește să pună umărul la schimbare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.