Uneori când citești despre activitatea și proiectele ministerelor din România te crucești. Îți dai seama că de cele mai multe ori cei care fac legi habar nu au ce înseamnă realitatea. Cam așa se întâmplă și pe la Ministerul Mediului unde se pare că pe data de 30 septembrie va exista în dezbatere un ordin ministerial conform căruia urmează să se dea liber la vânătoarea de râși, pisici sălbatice, urși și lupi din cauza faptului că aceste specii protejate de lege ar face pagube.
În primul rând, se vehiculează niște cifre destul de ridicole. De exemplu, ar trebui să se împuște 68 de râși alături de 474 de pisici sălbatice. Acum, între noi fie vorba, e clar că cei care au făcut acest studiu nu știu care este realitatea din teren. E posibil ca în toată România să nu mai existe 68 de râși, alături de 747 de pisici sălbatice.
Știm dintotdeauna că cifrele de la Minister nu au bătut cu realitatea din teren. Acesta este un motiv serios pentru care cred că Ministerul Mediului ar trebui să se mai gândească o dată. În plus, nu știu ce fel de pagube au făcut pisicile sălbatice și unde anume, căci nu a auzit nimeni de așa ceva. Cu atât mai puțin de râși. Să nu mai zic de faptul că Ministerul vine direct cu soluția împușcării acestora.
Nu era mai simplu și mai omenesc să se încerce mai întâi îngrădirea zonelor în locurile în care Ministerul Mediului are informații că cete întregi de pisici sălbatice fac ravagii?
De asemenea, 552 de urși sunt puși pe lista neagră a Ministerului Mediului, alături de 657 lupi. Dacă pentru aceste două specii avem date concrete în ceea ce privește pagubele produse (66.000 RON lup și 800.000 RON urs), despre pisicile sălbatice nu există nici un fel de date.