Cei care și-au căutat chirie până acum au observat probabil cât de dificil este să găsești un proprietar serios. De ce este atât de dificil? Păi pentru că așa s-a clădit țara asta, totul este întru hoție, fiecare încearcă să păcălească pe fiecare. Evident, chestia asta cu păcăleala și găinăria s-a propagat și în domeniul imobiliar.
Din 2013 însă, a fost introdusă obligativitatea existenței certificatului energetic în momentul în care se închiriază un imobil, soluție adoptată de Ministerul Dezvoltării Regionale si Administrației Publice în vederea creșterii gradului de transparență din acest domeniu. Dacă vrei să închiriezi un apartament iar proprietarul nu aduce în discuție sau nu poate să vă arate acel certificat energetic, nu trebuie în nici un caz să mai insiști.
Există cel puțin două motive pentru care eu unul consider că nu ar trebui să închiriezi un apartament pentru care nu există certificat energetic și le vom discuta imediat în cele ce urmează detaliile acestei probleme.
2 motive pentru n-ar trebui să închiriezi un apartament dacă proprietarul nu-ți arată certificatul energetic
- Nu vei avea cadru legal. Contractul va fi nul în cazul în care nu există un certificat energetic. Potrivit legii 159/2013, certificatul energetic este obligatoriu pentru imobilele care se închiriază, se vând sau se construiesc. Faptul că proprietarul nu face dovada certificatului energetic trebuie să-ți dea de gândit. E posibil ca omul să nu înregistreze contractul la ANAF și te poți trezi oricând cu surprize. Foarte mulți proprietari nu înregistrează contractele pentru a nu plăti cei 16% către ANAF, așadar nu e bine să mergeți pe încredere. Până omul nu vă aduce contractul vostru înregistrat, cu certificatul energetic și toate cele, nu dați banii mai ales pe nu știu câte luni în avans.
- Te vei păcăli cu cheltuielile de întreținere. Cei care au închiriat până acum prin București și nu numai, au observat probabil că proprietarii de apartamente și garsoniere au obiceiul să mintă în legătură cu întreținerea. Mereu spun sume mult mai mici și la gaze și la lumină, și la căldură, etc. Oamenii fac măgăria asta ca să te prindă cu o chirie pe termen mai lung. Cu toate acestea, mare atenție la certificatul energetic. Acest certificat nu numai că-ți creează cadrul legal de la punctul 1, dar îți va da o idee despre care sunt cheltuielile de întreținere ale imobilul pe timp de iarnă cu încălzirea si pe timp de vară cu răcirea. Da, certificatul energetic are asemenea „puteri” și aceasta este și ideea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, să creeze un pic de transparență în acest domeniu pentru că foarte mulți sunt cei care au închiriat un imobil și apoi au fost nemulțumiți de cheltuielile de întreținere.
Acestea sunt cele mai importante două motive pentru care eu unul, nu cred că merită să te complici fără contract de închiriere sau fără certificatul energetic. Cu ajutorul acestui act îți dai seama atât despre costurile reale de întreținere ale casei cât și despre seriozitatea celui de la care urmează să închiriezi. Dacă omul este serios, va avea certificat și transparența va fi maximă. Dacă nu are certificat nu va vrea să înregistreze contractul și veți avea mari surprize cu întreținerea acelei case. Prețul certificatului energetic nu este unul uriaș, discutăm despre circa 150 de lei, este nevoie doar de bunăvoință, sinceritate, transparență și bun simț din partea proprietarului.