Peste tot pe unde te duci în străinătate observi că la fiecare magazin, la fiecare instituție există recipiente pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Hârtie la hârtie, sticlă la sticlă, metale la metale, gunoi organic la gunoi organic. Așa sunt obișnuiți copiii încă din școli pentru ca odată ajunși la maturitate, să știe exact ce au de făcut, să aibă în mentalitate o gândire pro ecologie.
În România, singurele centre mai serioase de reciclare sunt cele din incintele hipermarketurilor. Acolo într-adevăr există atât selecție diferită pe fiecare tip de deșeu în parte, cât și o gamă largă de prese de balotat cu ajutorul cărora se transformă deșeurile în niște produse transportabile. Așa ar trebui să existe la fiecare magazin în parte, la fiecare școală în parte, la fiecare instituție publică în parte dar din păcate, după cum spuneam mai sus, reciclarea în România este o glumă proastă.
Conform studiilor recente, avem o rată de reciclare de sub 7%, rată care ne situează undeva pe la fundul clasamentului în Europa. Poate că pe viitor se vor schimba lucrurile și oamenii vor încerca pe cât posibil să producă acel declic în mentalitatea colectivă care să ne împingă un pic de la spate să educăm reciclarea celor mici.
Numai ei sunt cei care pot să crească acea rată rușinoasă de reciclare și asta cu timpul. Dacă școlile se vor uni și vor cumpăra prese de balotat de la Awe Compactors, alături de toate cele necesare pentru selecția deșeurilor, cred că avem o șansă destul de mare să intrăm în restul lumii. Avem șanse să ajungem și noi precum Germania sau Franța, dacă ne dorim acest lucru. E simplu să spui că vrei o țară ca afară dar faptul că nu vrei să schimbi nimic nu va aduce occidentul în România.
România are potențial să ajungă la fel de curată ca celelalte țări din UE dar e nevoie de foarte multă implicare. Faptul că ne dorim nu este de ajuns, trebuie să fim activi în acest sens. Cu reciclarea nu este de glumă și chiar dacă primii pași în acest sens au fost făcuți, e un drum foarte lung de parcurs, dar nu imposibil. Totul pornește de la educație.