Chiar dacă în acest moment România nu are dezvoltată o infrastructură a prizelor de încărcare pentru mașini electrice astfel încât acestea să poată călători nestingherite pe orice distanță, există companii precum Orange care se gândesc să își schimbe flota auto cu mașini electrice.
„Orange a fost primul client pe leasing operațional care a ales aceste mașini (automobile electrice – n.r.) ca mașini de companie. Încet, încet și alți clienți s-au îndreptat către această parte. Au început să apară și soluții de încărcare din ce în ce mai multe. Evident reducerea costurilor este un motiv pentru care se face trecerea”, susține Cătălin Olteanu, Director Comercial, ALD Automotive România.
Sorin Diaconu, responsabil cu achiziția și întreținerea sediilor și mașinilor Orange România, a declarat în cadrul unei conferințe de presă ținute miercuri faptul că mașinile electrice sunt cele mai potrivite pentru companiile care dețin parcuri auto uriașe.
„Când am achiziționat cele patru mașinile electrice foarte mulți din companie erau sceptici față de autonomia acestor mașini. Este o provocare. Nu au o autonomie foarte mare care să-ți permită să le folosești între orașe, dar cel mai mult și cel mai mult ne interesează că îți simplifică foarte mult din timpul acordat în trecut transportului între clienți sau între sedii. Este adevărat că sunt mai scumpe și au o autonomie redusă, dar soluția mașinii electrice pentru deplasarea în oraș acoperă orice nivel de satisfacție a clientului intern, adică angajatul companiei”, a explicat Sorin Diaconu.
Dacă vă întrebați care sunt cele 4 mașini electrice pe care le-a cumpărat Orange România de la ALD Automotive, trebuie să știți că este vorba despre 4 autoturisme Renault Zoe care au o autonomie de 100 – 150 de kilometri și se pot încărca complet în 7 ore, reușind să atingă o viteză maximă de 130 de kilometri la oră. De menționat că Renault Zoe a fost declarată mașina anului 2013 în lume.