Un nou calculator cuantic al celor de la NASA combină măsurătorile din sateliți pentru dioxidul de carbon și le combină cu un sistem computerizat al planetei cu scopul de a scoate la iveală una dintre cele mai realistice priveliști cu drumul în atmosferă al acestui gaz de seră. Cercetătorii au urmărit creșterea concentrației de molecule de dioxid de carbon ce rețin căldura timp de zeci de ani cu ajutorul senzorilor de la sol. O virtualizare de înaltă rezoluție a acestor date adusă în prim plan de către Global Modeling and Assimilation Office at NASA’s Goddard Space Flight Center in Greenbelt, Maryland, folosind satelitul Orbiting Carbon Observatory-2 (OCO-2) construit și operat de Jet Propulsion Laboratory in Pasadena, California, oferă o perspectivă cu totul diferită.
Virtualizarea 3D scoate în evidență în detaliu tiparele complexe prin care dioxidul de carbon crește, scade sau se mișcă în atmosfera noastră timp de 1 an, între septembrie 2014 și septembrie 2015. Dioxidul de carbon din atmosfera noastră se comportă asemenea unui termostat. În momentul în care se acumulează acest gaz cu efect de seră (cauza principală fiind noxele de combustibili fosili ), se încălzește și clima Pământului. Discutăm despre așa zisă încălzire globală. Cu ajutorul acestei randări, cercetătorii înțeleg mai bine cât CO2 rămâne în atmosferă și cât timp acesta poate sta printre celelalte gaze, lucruri care vor putea determina clima Pământului pe viitor.
Cercetătorii mai cunosc faptul că jumătate dintre aceste emisii cauzate de oameni într-un mod sau altul sunt absorbite de mări și oceane iar 50% rămân în atmosferă. Cu toate acestea, cercetătorii au de răspuns la o întrebare critică: care ecosisteme, în special cele de pe pământ, absorb cel mai mult CO2 și care mai exact este gradul lor de saturație? Ei bine, noile date obținute prin această randare reprezintă un pas înainte în înțelegerea acestor necunoscute.
