Care este cea mai importantă sursă de poluare pentru țările dezvoltate?

Țările dezvoltate din Europa și din întreaga lume sunt primele care resimt efectele poluării. Este ceva normal să se întâmple așa pentru că acestea au o industrie în spate care au adus prosperitate pentru cetățeni. Din păcate, această prosperitate este un compromis în ceea ce privește aerul respirabil din urbe. În cele ce urmează, vom vedea o sursă de poluare la care nu s-a gândit nimeni până acum dar care este răspunzătoare de cele mai nocive efecte asupra sănătății noastre și nu, nu este poluarea aerului așa cum v-ați gândi cu toții.

Se pare că particulele microscopice din plastic/cauciuc sunt pericolul principal al nostru, al oamenilor. Aceste particule provin de cele mai multe ori de la pneurile mașinilor și de la hainele cu care suntem îmbrăcați iar potrivit unui raport IUCN – Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, aproximativ 30% din totalul cantității de plastic sub formă de microparticule ajunge în mări și oceane.

„Particulele mici din plastic care intră în oceane sunt altceva decât deșeurile mai mari care se degradează în apă. În primul rând, micro plasticul provine de la pneuri, textile sintetice, vopsele anticorozive folosite pentru a proteja bărcile și vapoarele, marcajele stradale, produsele de îngrijire personală, paleții din plastic și praful.” Explică autorii raportului.

Problema mărilor și oceanelor este deocamdată fără rezolvare, nimeni nu poate să extragă micro plasticul din apă dar Joao de Sousa, manager pentru IUCN Global Marine vine cu o idee:

„Rezultatele raportului au implicații majore pentru strategia globală de stopare a poluării oceanelor cu plastic. În prezent, strategia se concentrează doar pe reducerea deșeurilor din plastic. Soluțiile ar trebui să includă atât alt design de produs și infrastructură, dar să ia în calcul și comportamentul consumatorilor. De exemplu, hainele sintetice ar putea fi confecționate din mai puține fibre sintetice. La fel, consumatorii ar putea alege între fibre naturale și fibre sintetice.” Spune Joao.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.