Cât de mult a redus BMW emisiile în ultimii 20 de ani?

BMW

E destul de interesant să ne gândim la evoluția motoarelor autoturismelor în ultimii 20 de ani, cum au ajuns de la nici 100 de cai să depășească azi 300 lejer. Și mai interesant ar fi să vedem cum au trecut de la Euro 2 la Euro 6 ca normă de poluare și cât mai exact au reușit cei de la BMW să reducă emisiile poluante în ultimii 20 de ani.

Potrivit unui raport scos la iveală de această companie, în ultimii 21 de ani, a reușit să reducă aceste emisii cu 41%. De asemenea, consumul de carburant a scăzut și el considerabil, ajungând astăzi la 4.6 litri pe suta de kilometri pentru mașinile diesel și 5.6 litri pe suta de kilometri pentru mașinile benzinare. Este vorba despre consumul mixt bineînțeles.

„Industria auto este pe punctul de a trece printr-o transformare majoră. Decarbonizarea, electrificarea, digitalizarea şi un nou mediu concurențial schimbă în prezent industria noastră. Noul nostru Raport de Dezvoltare Durabilă explorează aceste provocări şi evidențiază soluțiile pe care le dezvoltăm pentru mobilitatea viitorului”, a declarat Thomas Becker, directorul pentru relații guvernamentale al companie.

Pe lângă reducerea emisiilor CO2 și reducerea consumului de carburant, compania BMW a reușit să reducă și consumul de resurse necesar procesului de fabricație cu o cifră uimitoare, respectiv 50%. În acest moment, uzinele BMW sunt alimentate în proporție de 63% cu energie verde, regenerabilă urmând ca până în anul 2020 această pondere să ajungă la 70%.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.