Cea mai ecologică metodă pentru curățarea viei: rațele

rațele

Via la români este de neînlocuit. Suntem o țară cu tradiție în fabricarea vinului iar în cele ce urmează vom vedea cum putem ține via curată fără să mai folosim pesticide sau alte substanțe destul de toxice pentru produsul final. Ideea vine tocmai de pe cealaltă parte a pământului, respectiv din Africa de Sud și se bazează pe rațe. Da, ați auit bine. Un cârd întreg de rațe, mii de rațe sunt întinse pe întreaga podgorie iar proprietarul nu mai este nevoit să mai bage pesticide, curăță rațele tot ce mișcă. Ca localizare, este vorba despre domeniul Vergenoegd din Stellenbosch.

De asemenea, rațele reușesc și să fertilizeze solul în urma lor cu ajutorul excrementelor, așa că proprietarii viei au scăpat și de problema îngrășămintelor chimice. Ei au în acest moment una dintre cele mai ecologice vii din lume.  În plus, cei de la domeniul Vergenoegd reușesc cu brio și să înmulțească numărul acestor rațe, care în acest moment au ajuns la un efectiv de 1100 și care depun cam 200 de ouă pe an. Cine știe, poate în viitorul apropiat vom vedea această metodă de combatere a dăunătorilor 100% ecologică și prin podgoriile românești.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.