Folosirea plantelor și copacilor în producerea de hârtie sau etanol lasă în urmă un reziduu numim lignină. Această substanță se găsește pe pereții celulelor și dacă rămâne, nu prea ai ce face cu ea.
De cele mai multe ori este arsă sau aruncată ca îngrășământ peste terenuri cu recolte. Acum, cercetătorii au găsit o cale de a folosi această lignină, substanța era transformată în fibră de carbon, un material ieftin dar suficient de rezistent pentru a putea fi utilizat la fabricarea mașinilor sau avioanelor.
Cercetătorii au prezentat acest studiu la ediția 254 a National Meeting & Exposition of the American Chemical Society (ACS). ACS este cea mai mare comunitate de cercetători din lume și a avut loc joi. Peste 9400 de prezentări se vor ține în cadrul acestei reuniuni.
„Lignina este o moleculă complexă folosită la ardere în producerea aburului în cadrul biorafinăriilor, un proces destul de ineficient care nu creează multă plusvaloare. Descoperirea de modalități mai eficiente pentru a folosi un reziduu precum lignina este un pas mare. Vrem să folosim deșeurile din biorafinărie ca să creăm ceva de valoare. Vrem să folosim un produs fără valoare pentru a crea un produs valoros care să facă biorafinăriile sustenabile” spune Birgitte Ahring, Ph.D, cercetător principal în cadrul acestui proiect.
În plus, există beneficii și pentru industria fibrei de carbon dacă se adaugă lignină. Produsul rezultat va fi unul mai sustenabil și mai ieftin decât fibra de carbon produsă în prezent. Fibra de carbon existentă în mașinile noastre sau în avioane este produsă în special din PAN – polyarylonitrile, care costă destul de mult. „PAN contribuie la jumătate din costurile finale ale fibrei de carbon” spune Brigitte.