Emisiile Co2 încep să scadă în China

Emisiile Co2

Emisiile cu efect de seră încep să scadă în China, potrivit unui studiu condus de cercetătorii de la Universitatea East Anglia. Acest studiu estimează cantitatea de Co2 în funcție de tiparul de dezvoltare economică a țării și de rolul în comerțul internațional de la începutul crizei economice mondiale. Astfel, studiul a scos la iveală faptul că emisiile nocive au scăzut atât în comerțul domestic, dar și în cel extern. Unele regiuni mai puțin dezvoltate din punct de vedere economic, precum sudul și nord-estul Chinei au început chiar să fie importatoare de emisii Co2 în loc de exportatoare.

Cauza este destul de simplă și se leagă de creșterea consumului în China de vest alături de schimbarea în structura de producție. În materie de comerț exterior, rolul Chinei în alimentarea lanțurilor de aprovizionare s-a schimbat ca structură. Emisiile cauzate de exportul chinezesc au scăzut din 2007 până în 2012 din pricina faptului că foarte multe fabrici au început să folosească energii verzi pentru alimentare în loc de cărbune.

De asemenea, emisiile s-au și mutat în unele cazuri, din țările dezvoltate în țările aflate în curs de dezvoltare. De exemplu, emisiile Co2 cauzate de exportul către America de Nord și Europa de Vest au scăzut cu 20% și 16% în timp ce exporturile în America Latină și Caraibe au crescut cu 33%.

Autorii studiului fac un apel pentru atenție sporită la emisiile rezultate din comerțul între țările dezvoltate din pricina dezvoltării rapide în comerțul din sud. La acest studiu au participat cercetători de la Schools of International Development and Environmental Sciences și Tyndall Centre for Climate Change Research de la UEA, și a fost publicat în Nature Communications.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.