Terra nu este o sferă perfectă așa cum este ea prezentată prin diferite reprezentări. Când se învârte pe axa de rotație – o linie imaginară care trece de la Polul Nord la Polul Sud, planeta se deplasează un pic și are o rotație oarecum neregulată. Aceste mișcări ce apar pe axa de rotație se numesc mișcări polare. Măsurătorile făcute în secolul 20 indică faptul că axa de rotație s-a deplasat continuu cu 10 centimetri pe an. Asta înseamnă 10 metri într-un secol. În baza acestor informații, cercetătorii NASA au identificat 3 mari cauze responsabile: pierderea de masă din Groenlanda, adiția de apă în alte zone rezultată din topirea ghețarilor, și convecția mantalei.
Explicația tradițională se lega doar de topirea ghețarilor și redistribuirea apei în alte zone de pe Terra, însă recent, mulți cercetători au speculat și ideea că pot exista și alte cauze. Pierderea de masă în zona Groenlandei este unul dintre aceste noi idei care iată, se confirmă. Pe măsură ce temperaturile au crescut continuu începând cu secolul 20, gheața din Groenlanda s-a topit. De fapt, 7500 gigatone de gheață au dispărut dintr-un singur punct de pe Terra, ducându-se sub formă de apă în alte zone ale planetei. Acest dezechilibru, creșterea nivelului mărilor și oceanelor a cauzat înclinarea axei Pământului. Apoi, mai este și convecția mantalei. Aceasta se rezumă la mișcările plăcilor tectonice la suprafața planetei. Este vorba despre circulația materialului din manta, cauzată de încălzirea miezului Terrei.