Bali ia în considerare taxarea turiștilor străini care ajung pe celebra insulă indoneziană pentru a putea scăpa de poluarea cu materiale plastice. Aproximativ 6 milioane de oameni trec anual prin Bali, majoritatea din China și Australia.
Pe măsură ce industria turistică în această țară s-a dezvoltat tot mai mult în ultimii zeci de ani, insula a ajuns plină de deșeuri din plastic. Deocamdată niciun plan de management al deșeurilor nu a funcționat.
Potrivit Bali Environment Agency, insula produce zilnic 3800 tone de gunoi, dintre care doar 60% ajunge la groapă. Într-un efort de a reduce poluarea de pe plajele care au făcut celebră această destinație exotică în întreaga lume, guvernanții au interzis folosirea pungilor din plastic, a paharelor și a paielor pentru băuturi.
În plus, a fost propusă o taxă de poluare în cuantum de 10 dolari pentru fiecare turist străin. Acești bani vor fi folosiți pentru finanțarea unui program de ocrotire a mediului înconjurător (în special materiale din plastic) și a culturii din Bali.
Deocamdată autoritățile încă discută cum să colecteze această taxă în momentul în care vizitatorii intră în țară.
„Acești bani ne vor ajuta foarte mult din punct de vedere fiscal pentru a dezvolta Bali.” spune guvernatorul Wayan Koster. „Turiștii vor înțelege această regulă și vor fi încântați să plătească pentru a proteja mediul înconjurător”.
Bali este ultima dintr-un șir de insule care au decis să impună taxe vizitatorilor pentru a rezolva problema de poluare.
Anul trecut, Palau taxa 100 de dolari turiștii, taxă care era adăugată în costul biletului de avion. Cu cei 100 de dolari, autoritățiile creează noi programe de reducere a nivelului de poluare din Palau.