Zona arctică se topește mult mai rapid decât a anticipat știința modernă. De fapt, nivelul gheții din această regiune se află la un minim istoric.
Atunci când un sistem natural se comportă altfel față de cum a anticipat știința, trebuie să ne uităm un pic mai atent la modul în care înțelegem acel sistem.
Matematicianul Ken Golden de la Universitatea Utah alături de cercetătorul Court Strong studiază modelele formate de apa topită peste gheață.
Urmele sunt închise la culoare în timp ce gheața este albă. Cu cât urmele sunt mai mari cu atât este mai întunecată suprafața, cu atât mai multă energie solară absoarbe.
Astfel, este important să luăm în calcul și modul în care reflectivitatea gheții se modifică.
Este un element cheie în înțelegerea echilibrului dintre cantitatea de energie solară care vine și cantitatea de energie solară care este reflectată din zona arctică.
Studiile anterioare au dovedit faptul că prezența sau absența urmelor de gheață topită în modelele climatice globale pot avea un efect pe termen lung dramatic în ceea ce privește predicțiile cantității totale, volumului de gheață din zona Arctică.
Golden și Strong au lucrat la un model vechi de aproape 100 de ani care explică modul în care un material poate să piardă sau să câștige magnetism în funcție de modul în carte atomii interacționează unii cu alții în cadrul câmpului magnetic.
În modelul lor aceștia au înlocuit proprietatea de rotație în jurul propriei axe a atomului cu proprietatea apei de mare de a îngheța (albastru) sau de a se topi (alb).
Din păcate, acest model nu poate stopa topirea ghețarilor din zona Arctică dar ne poate ajuta să estimăm mai bine cât de repede dispare gheața sau permafrost-ul din regiune.
