O echipă internațională de cercetători, în urma unui experiment, a descoperit o nouă cale de a transforma căldura în energie. Experimentul inedit a fost publicat în revista Science Advances și ar putea să dea naștere unei forme mult mai eficiente de generare a energiei din căldura provenită de exemplu de la eșapamentul unui autoturism, din procesul industrial, ori din căldura provenită de la probele spațiale interplanetare.
„Din pricina acestei descoperiri, vom reuși să transformăm mai multă căldură în energie electrică decât o putem face în ziua de azi” spune Joseph Heremans, autor al studiului și profesor de inginerie mecanică aerospațială la Ohio Eminent Scholar, secția Nanotehnologie, din cadrul Ohio State University. „Este ceva despre care toți am crezut până acum că este absolut imposibil.”
În principiu, descoperirea se bazează pe particule micuțe numite paramagoni, care nu sunt chiar magneți dar care pot să înmagazineze flux magnetic. Este important întrucât magneții, când sunt încălziți, își pierd proprietățile magnetice și devin paramagneți. Un câmp magnetic creează un tip de energie care până acum nu putea fi captat sau înmagazinat, nimeni nu putea de exemplu să capteze căldura dintr-o cameră și să o transforme în energie electrică. Descoperirea cercetătorilor va fi dusă mai departe iar în viitorul apropiat ar putea să schimbe complet modul în care funcționează societatea.
Studiul a fost dus la bun sfârșit și cu ajutorul U.S. Department of Energy’s Oak Ridge National Laboratory și a fost suportat financiar de National Science Foundation, Air Force Office of Scientific Research și nu în ultimul rând U.S. Department of Energy.