Oceanele înmagazinează și ele căldură datorită schimbărilor climatice, potrivit unui nou studiu publicat astăzi de United Nations Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC).
Acest raport este unul dintre cele mai complexe documente aduse vreodată în prim plan, în legătură cu efectele schimbărilor climatice asupra oceanelor de pe Terra, dar și asupra gheții care încă mai rezistă.
Aduce în discuție și un aspect despre care biologii marini au tot atras atenția în ultimii ani, respectiv valurile de căldură din mări și oceane. Există dovezi foarte clare asupra faptului că valurile de căldură de pe uscat devin tot mai agresive de la an la an, că temperaturile cresc foarte mult în anumite zone care nu s-au mai lovit de astfel de probleme până acum.
Acum, s-a dovedit și faptul că mările/oceanele resimt aceste temperaturi crescute. „Este un fenomen la care ar trebui să fim mult mai atenți” spune Ko Barret, vice președinte IPCC. Valurile de căldură marine încep să devină din ce în ce mai agresive și este pentru prima dată când ONU decide să le studieze așa de intens. Peste 100 de cercetători din 30 de țări au contribuit la acest studiu numit Special Report on the Ocean and Cryosphere in a Changing Climate. Acest studiu a scos în evidență foarte clar faptul că frecvența valurilor de căldură din mări și oceane s-a dublat față de 1982.
Și lucrurile nu se îndreaptă către mai bine. Cercetătorii cred că până în 2081, frecvența valurilor de căldură din mări și oceane va ajunge de la 20, la 50, în funcție de succesul pe care-l va avea planeta în ceea ce privește reducerea emisiilor CO2. Valurile de căldură sunt deja brutale, de exemplu în 2014 și 2015, valul de căldură numit de cercetători „the Blob” a apărut în Pacific și a devastat ecosistemele marine din Hawaii până în Alaska. Aceste temperaturi foarte ridicate pot ucide reciful de corali, lei de mare, pot să întrerupă chiar și pescuitul normal sau de crabi.