5 greșeli pe care le fac cei care deschid un magazin online

magazin online

În România s-au deschis și se vor deschide în continuare foarte multe magazine online. De ce? Răspunsul este unul destul de simplu: cetățenii vor să încerce să muncească pentru ei înșiși, fiind exasperați de problemele existente pe piața muncii din România: lipsa locurilor de muncă pentru anumite calificări, salarizarea demnă de o țară de lumea a 3-a, etc. Magazinele online sunt simplu de deschis, investițiile sunt minime și pentru început nu este nevoie de angajați = alternativa perfectă.

Activez pe piața serviciilor online pe parte de servicii content writing de mai bine de 4 ani și pot spune că am observat câteva greșeli pe care le fac frecvent cei care pun bazele unei noi entități comerciale virtuale. Voi povesti în cele ce urmează despre aceste greșeli care din păcate, pot duce la stoparea proiectului încă din fașă. Am asistat de multe ori la închiderea unor proiecte în maxim 2-3 luni de când au apărut pe piață și este păcat. Iată cele mai des observate greșeli în acest sens.

5 greșeli pe care le fac cei care deschid un magazin online

  1. Nu se vine cu nimic nou. Am spus de multe ori faptul că cei care doresc să deschidă un magazin online, trebuie să vină cu ceva nou. Acest ceva nou reprezintă produse/servicii necesare pieței. Altfel, nu prea există viitor din postura unui comerciant minuscul. Aglomerarea pieței nu are cum să fie profitabilă pentru nimeni. Decât să deschizi un magazin online care nu aduce un plus pieței, mai bine nu mai deschizi.
  2. Nu se investește în promovare. Am luat contact foarte frecvent cu oameni care au deschis un magazin online și nu au investit deloc în promovare. Nu am înțeles de unde se așteptau ei să le pice clienții. Această mentalitate stă drept dovadă asupra ideii că nu toți cei care deschid un business online înțeleg cum funcționează internetul, cum funcționează un magazin online. Mulți deschid întrucât au văzut că au deschis și X, Y, iar lor le merge. Le merge lui X și lui Y dar oamenii au făcut și ceva investiții în promovare.
  3. Nu se investește în SEO. Majoritatea magazinelor online nou apărute pe piață sunt conduse de niște oameni care nu au capital de rezervă și care au nevoie de vânzări imediate. Dau buluc la Adwords și-i topește Google cu CPC-ul. Dacă ar lua în calcul deschiderea unui magazin online și investiția în timp în SEO, ar fi mult mai bine pentru ei. Încă există această mentalitate păguboasă a antreprenorului care-i spune că trebuie să aibă profit în secunda doi după ce să startul. Nicăieri în lume profitul nu vine în acest mod, așa de rapid.
  4. Nu se investește în content writing. Am văzut de-a lungul carierei mele de peste 4 ani în content writing, fel de fel de site-uri de prezentare și magazine online, scrise de analfabeți sau de oameni care n-au prea trecut pe la școală. Și proprietarii acelor site-uri nu aveau o problemă cu chestia asta. Pur și simplu nu le păsa. Din punctul meu de vedere, acel site/magazin este oglinda ta de antreprenor. Dacă ești om serios, dacă afacerea ta este una serioasă, nu o să accepți niciodată texte de slabă calitate pe site-ul tău.
  5. Nu se respectă clientul. Dacă deschizi un magazin online, sunt ceva probleme cu livrările, cu produsele, iar tu nu îți dai interesul să le rezolvi, atunci afacerea se va duce de râpă într-un timp destul de scurt. Lipsa de respect față de client este cea care duce la groapă cele mai multe afaceri încă din stadiul de business incipient. Există lipsă de respect față de client și la case mai mari, la magazinele deja renumite, dar acestea profită oarecum de vadul comercial online pe care și l-au clădit în ultimii ani. Un brand serios se clădește cu respect.

Acestea sunt cele mai des întâlnite 5 greșeli pe care le-am observat de-a lungul celor 4 ani de lucru pe online, referitor la noile magazine deschise, apărute în peisajul virtual. Aceste greșeli pot fi evitate dar pentru ca acest lucru să fie posibil, este nevoie de un „update de mentalitate”. Cei care pornesc afaceri online trebuie să înțeleagă odată pentru totdeauna că banii nu pică din cer, că trebuie să muncească și să investească dacă vor să aibă vreo șansă. Cred că e simplu de înțeles acest aspect.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.