Poluare
Care sunt țările europene care continuă să polueze mult peste limitele admise
După ce am văzut planurile de reducere a poluării ale țărilor membre la COP 21 și COP 22, mulți dintre noi s-au gândit la faptul că nivelul poluării celor mai puternice țări din UE se va diminua destul de mult. Ei bine, nu este chiar așa. Se pare că tocmai ce-au fost trimise avertismente finale…
Care sunt cele mai toxice țări din lume?
The Eco Experts au scos la iveală un raport conform căruia, Arabia Saudită și Kuweitul sunt de departe cele mai toxice țări din lume la ora actuală. 135 de state au participat la acest studiu și pentru a se ajunge la această concluzie, s-au luat în calcul următoarele aspecte: Consumul de energie pe cap de…
Așa arată dioxidul de carbon în atmosfera Pământului
Un nou calculator cuantic al celor de la NASA combină măsurătorile din sateliți pentru dioxidul de carbon și le combină cu un sistem computerizat al planetei cu scopul de a scoate la iveală una dintre cele mai realistice priveliști cu drumul în atmosferă al acestui gaz de seră. Cercetătorii au urmărit creșterea concentrației de molecule…
Trashzilla – protejează oceanele de poluarea din Hong Kong
Peste 800 de copii au format o imagine în semn de protest față de poluarea coastei și a oceanelor din jurul Hong Kong. Pe plaja din Repulse Bay, în unul dintre cei mai bogate cartiere din Hong Kong, voluntarii Ocean Recovery Alliance au format „Lap Sap Shung”, un monstru al gunoiului cu ajutorul simplelor trupuri,…
Ciuma de plastic: pot fi oceanele salvate?
Porțiunea foarte afectată de poluare cu materiale plastice „The Great Pacific Garbage Patch” este creată de curenții Pacificului de Nord și este asemănată cu o insulă de gunoi plutitor de dimensiunea Rusiei. Când regizorul de film Jo Ruxton a vizitat locul, aceasta a găsit două lucruri: o apă albastră și o problemă destul de banală….
7 măsuri necesare la nivel mondial pentru reducerea gradului de poluare
Gradul de poluare la care s-a ajuns astăzi în marile aglomerări urbane impune noi reguli. E clar că ceva trebuie să se schimbe, altfel vom muri cu toții asfixiați de gazele produse de mașinile proprii, ori de combinatele la care lucrăm zilnic. Totuși, pentru reducerea gradului de poluare sunt necesare niște măsuri care acum deși…
Știați că mașina de spălat poluează?
Cine ar fi crezut că mașina de spălat este vinovată de poluarea mărilor și oceanelor cu fibre microscopice din plastic? Se pare că este adevărat conform unui studiu dus la bun sfârșit de o echipă de cercetători britanici de la Universitatea Plymouth. Datele au apărut pentru prima dată în ziarul The Guardian și se pare…
Poluarea râurilor amenință sănătatea a peste 300 de milioane de oameni la nivel mondial
La nivel mondial poluarea a ajuns să fie o problemă destul de mare pe toate palierele, nu doar cea din râuri. Poluarea aerului a devenit o problemă fără rezolvare prin China și Paris dar am mai discutat noi despre aceste probleme în trecut, nu le mai reluăm. Ideea este că toate aceste forme de poluare…
Poluarea fonică. Cât ne afectează? Cât e mit și cât este realitate?
Poluarea fonică este o realitate pe care majoritatea oamenilor o ignoră. Zgomotul pare ceva destul de neînsemnat în ziua de azi dar oare așa să fie? Tot auzim pe la școală despre poluarea fonică, pe la televizor, prin documentare dar pare să nu ne afecteze prea tare, pare că ne obișnuim cu ea atât timp…
Poluarea în funcție de brand
Am mai discutat noi despre poluarea oceanelor cu plastice dar nu am analizat să vedem exact care sunt firmele/brandurile care poluează cel mai mult. Milioane de tone de plastice plutesc prin oceanele planetei în acest moment iar fenomenul este unul destul de îngrijorător (undeva la 299 de milioane de tone). Dar să nu mai stăm…